REMEDIA a deschis in parteneriat cu BD Rowa o nouă linie de afaceri prin care livrează roboţi pentru farmacii.
Compania a lansat primul Robot Smart instalat la farmacia REMEDIA din Bucuresti, Bd. Metalurgiei nr.78, sector 4 şi estimează că va echipa cel puţin zece farmacii cu soluţii asemănătoare in 2022.
Valentin-Norbert TARUS, Directorul General al REMEDIA a declarat cu ocazia inaugurarii in 22 octombrie 2021:
„Este direcţia către care ne îndreptăm – digitalizare, robotizare şi siguranţă…Este primul astfel de robot din ţară. Începe o nouă epocă în dezvoltarea farmaciilor şi sunt convins că, în curând, multe farmacii vor avea astfel de soluţii.
Cu 11.000 de roboti instalati în 55 de țări, BD Rowa este în prezent leader mondial în soluții automatizate pentru depozitarea și distribuirea produselor farmaceutice. Compania are o cotă de piață de 60-65% la nivel global.” a afirmat dl Valentin TARUS.
Este un parteneriat comercial. Noi cumpărăm acești roboți și îi vindem în nume propriu. REMEDIA asigură și service-ul… Firma BD Rowa a dezvoltat cel mai performant sistem de service de pe piață, în care clientul nu trebuie să se intereseze nici de piese de schimb, nici de tehnicieni, ci știe doar un număr de telefon la care apelează și are un termen în care se asigură, online, dar și prin intervenții directe, remedierea eventualelor defecțiuni care apar foarte rar.