Compania Farmaceutica REMEDIA S.A. a continuat seria activităţilor de implicare şi susţinere concretă a unor proiecte artistice şi culturale, inclusiv pentru promovarea tinerelor talente în pictură şi sculptură, prin organizarea Simpozionului Internaţional de Artă din Masivul Retezat, ajuns la ediţia a VI-a.
Evenimentul s-a desfăşurat ca în fiecare an în Parcul Naţional Retezat, la Cabana Cascada, însă în acest an, în premieră, durata Taberei de Pictură a fost extinsă la o lună – între 1 şi 30 august – comparativ cu două săptămâni în ediţiile anterioare, tocmai pentru a răspunde interesului mare al tinerilor şi a da posibilitatea participării a cât mai mulţi studenţi.
Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc pe 14 august, moment la care au fost prezente ambele grupe de tineri artişti participanţi, formate din studenţi de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi şi de la Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice Chişinău (Republica Moldova).
Frumuseţea impunătoare a Munţilor Retezat, a Cascadei Lolaia şi aerul limpede al pădurilor i-au inspirat pe tinerii artişti să îşi exprime talentul în cadrul atelierelor de pictură care au fost organizate sub coordonarea asist. univ. Cristian Ungureanu, de la Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi. Lucrările realizate în cadrul Taberei de Pictură si Sculptura Retezat au fos expuse la Galeriile de Arta din Hunedoara.
Pentru mai multe informaţii accesaţi www.retezat-cascada.ro