Simpozionul internațional de artă contemporană RETEZAT 2023, ediția a XVIII-a, un eveniment de tradiție marca Remedia

Ca în fiecare an, de 18 ani încoace, la mijlocul verii, Retezatul se oglindește în sufletul artiștilor moldoveni, care îi aștern cele mai frumoase haine pe pânzele lor colorate. Ediția cu numărul 18 a “Simpozionului internațional de artă contemporană Retezat” a avut loc de la începutul lunii iulie și s-a finalizat cu deja obișnuitul vernisaj al lucrărilor realizate aici și nu numai.

20 de artiști din Republica Moldova, unii cupluri, alții chiar cu copii – artiști la rându-le – au petrecut aproape două săptămâni la Cabana Cascada din Cârnic – una dintre porțile de intrare în masivul Retezat. Tabăra de creție și Simpozionul Internațional de Artă Contemporană – reunite în cadrul aceluiași eveniment – sunt organizate și sponsorizate de Grupul de companii Remedia.

“Acum 18 ani am început această inițiativă. N-am bănuit să ajungem aici. Avem încredere că vom parcurge și etapele următoare, să ajungem la ediția a 20-a și să continuăm și după aceea. Bucuria mare este însă din interferența cu arta, cu artiștii. Acești 18 ani m-au ajutat să înțeleg și alte dimensiuni ale cotidianului, ale vieții și le mulțumesc mult pentru asta prietenilor artiști, care sunt și anul acesta aici și au fost și în anii precedenți. Mulțumesc tuturor colaboratorilor de la Remedia care au susținut această inițiativă și care sunt astăzi aici. Le mulțumesc tuturor celor care din dragoste pentru natură, pentru artă, sunt alături de noi”, a declarat Valentin-Norbert Tarus, directorul general al Remedia Grup, la începutul vernisajului ce a avut loc chiar pe terasa cabanei.

Tablouri și culori în lumina soarelui

Majoritatea artiștilor care participă la această tabără de creație sunt fie profesori, fie studenți ai Facultății de Arte Plastice și Design, din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău. Unii dintre ei sunt chiar maeștri în arte.

„Mă bucur să organizăm astăzi un așa splendid vernisaj, într-un loc nemaipomenit de frumos, în Parcul Natural Retezat, în aer liber, deoarece culorile puse pe aceste 40 de pânze sunt și mai fermecătoare în lumina zilei, a soarelui, cum avem astăzi aici, în inima munților. Vreau să mulțumesc colegilor care m-au susținut, artiștilor care au participat la cea de-a 18-a ediție a simpozionului nostru și organizatorilor care au susținut și practic au dat viață. Domnului Valentin-Notbert Tarus, Remedia Grup, toți care ne-au susținut, fiindcă datorită lor artiștii au avut posibilitatea să intre în această stare de revelație în procesul de creație a tablourilor lor. Sper ca aceste emoții să le resimțiți și voi când vizionați lucrările lor”, a spus Vladimir Lozovanu, șef catedră Discipline tehnico-teoretice în artele vizuale, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din Chișinău.

În acest an, prezentă pe parcursul taberei și participantă cu lucrări la vernisaj a fost chiar Svetlana Plațînda, decanul Facultății de Arte Plastice și Design de la Chișinău.

“La acest vernisaj, în expoziție, suntem prezenți profesori de la Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din Republica Moldova, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Sunt profesori și studenți. Din partea administrației Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice aduc sincere mulțumiri domnului Valentin-Norbert Tarus. Vă mulțumim tuturor și vă invităm să vizionați lucrările noastre. Și să veniți la Chișinău. Vă invităm cu mult drag”, a încheiat Svetlana Plațînda, decanul Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design din Chișinău, șirul scurtelor și sincerelor discursuri de pe terasa cabanei.

Artiștii au început, rând pe rând, să-și prezinte lucrările, oferind privilegiul publicului prezent să pătrundă, pentru o clipă, în sufletul fiecăruia dintre ei. 40 de lucrări de pictură abstractă contemporană și conceptuală au transformat terasa Cabanei Cascada Retezat într-o veritabilă galerie de artă.

Eveniment de proporții

Și pentru că o cifră rotundă și frumoasă ce numără anii de când artiștii au început să vină în Retezat se apropie, și anume tabăra cu numărul 20, artizanul întregii acțiuni promite, încă, de acum, un eveniment de excepție peste doi ani. O reuniune a tuturor artiștilor care au fost în Tabăra Internațională de Creație “Retezat” de la începuturile ei. “Suntem bucuroși, suntem mulțumiți că am pornit pe drumul acesta și că am ajuns aici. Mă gândeam, la ediția 20, să-i chemăm pe toți cei care au venit aici de-a lungul anilor. Cei 300 de artiști care au fost la noi până acum sunt oameni deosebiți, sunt oameni cu har, care au studiat, au muncit, au vrut să ajungă unde au ajuns. Ar fi un moment deosebit să reușim să îi strângem pe toți sau mare parte dintre ei, să ne uităm înapoi, la drumul pe care l-am parcurs începând de acum 18-20 de ani”, spune Valentin-Norbert Tarus.

De la farmacie la artă și titluri academice

De la farmacie până la tabără de creație, expoziții și o galeria de arte la Viena n-a fost cale lungă pentru directorul Remedia. Doar o sugestie a fost suficient. Așa a început totul, în urmă cu 18 ani. “Viața e complexă, viața e complicată. A fost un concurs de împrejurări când am intrat în legătură cu conducerea Universitării de Arte de la Iași, ne-au propus să sponsorizăm o tabără în Retezat și, de acolo, am început să clădim cărămidă cu cărămidă și am ajuns să facem evenimente, expoziții și galerie de artă la Viena. Învățăm unii de la alții ce înseamnă viața, ce însemnă comunicarea, ce înseamnă conviețuirea unii cu alții. Acest eveniment înseamnă pentru mine cunoaștere, înseamnă o dimensiune în plus la ceea ce știm, la ceea ce facem zilnic”, explică Valentin-Norbert Tarus, care a primit, în 2020, titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice de la Chișinău. Anunțul a fost făcut chiar în timpul vernisajului, de către decanul Facultății de Arte Plastice, Decorative și Design, Svetlana Plațînda. “Aș vrea să vă spun că, în anul 2020, la demersul Facultății de Arte Plastice către Senatul Academiei, domnului Valentin-Norbert Tarus i s-a oferit titlul onorific Doctor Honoris Causa pentru merite deosebite în promovarea tinerelor talente. Din cauza pandemiei s-a amânat ceremonia de înmânare, dar sperăm în viitorul apropiat să realizăm și aceasta”, a explicat Svetlana Plațînda.

Tot în anul 2020,Valentin-Norbert Tarus a fost decorat, de către președintele Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, pentru promovarea artiștilor români în străinătate.

Artiștii participanți la “Simpozionul internațional de artă contemporană RETEZAT 2023, ediția a XVIII-a”:

  1. Svetlana Plațînda cu lucrarile „Și totuși vine toamna” 2023, dim. 160/100 cm, tehnică pâslă și „Impresii de primăvară” 2023 dim. 160/100 cm, tehnică pâslă;
  2. Iurie Lupu cu lucrările „Drumul Oerilor” 2023, Diptic (2 pânze) dim. 130/70cm, 130/70, ulei/pânză și „Natura statică” dim. 80/80 cm., ulei/pânză
  3. Ala Lupu-Leancă cu lucrările „Război în Ucraina” 2023, dim.110/70 cm, ulei/pânză și „Ploaie cu soare” 2023, dim. 90/80 cm, ulei/pânză;
  4. Alexandru Lupu cu lucrările „Amintiri-1” „Amintiri-2” 2023, Diptic (2 pânze), dim.130/100 cm, tehnică mixtă
  5. Vladimir Lozovanu cu lucrările „Verticale” 2023, dim. 90/120 cm, ulei/pânză și „Avânt” 2023, dim. 90/120 cm, ulei/pânză
  6. Oxana Lozovanu cu lucrările „Terra” 2023, dim. 90/90 cm, acril/pânză și „Galaxie” 2023, dim.90/90 cm, acril/pânză
  7. Andrei Lozovanu cu lucrările „Motiv-I” 2023, dim. 80/80 cm, acril/pânză și „Motiv-II” 2023, dim. 80/80 cm, acril/pânză
  8. Ștefan Bîlba cu lucrările „Nostalgie” 2023 dim. 75/100 cm, ulei/pânză și „Veșnicie” 2023, dim. 75/100 cm, ulei/pânză
  9. Lucia Bîlba cu lucrările „Orizontul albastru” 2023, dim. 90/100 cm, ulei/pânză și „Miros de levănțică” 2023, dim. 90/100 cm, ulei/pânză
  10. Oleg Dobrovolschi cu lucrările „Transformare -2”, 100/100 cm, ulei/pânză și „Metamorfoză -2”, 100/100 cm, ulei/pânză
  11. Dumitru Cărbuni cu lucrările „Interferențe” 2023, 80/80 cm, tehnică mixtă și „Jocul ” 2023, 80/80 cm, tehnică mixtă
  12. Igor Caprian cu lucrările „Povestea Colț” 2023, dim.100/90 cm, tehnică mixtă și „Deva” 2023, dim.100/90 cm, ulei/pânză
  13. Ilona Lencăuțan cu lucrările „În așteptare” 2023, dim.90/100 cm, tehnică mixtă și „Speranță” 2023, dim.100/90cm, tehnică mixtă
  14. Galina Vieru cu lucrările „Trăiri albastre -1” 2023, dim. 80/100 cm, ulei/pânză și „Trăiri albastre -2” 2023, dim. 80/100 cm, ulei/pânză
  15. Igor Nicuriuc cu lucrările „e- pânză” 2023, dim. 55/105 cm., ulei/pânză și „policromi-e”, dim. 55/105 cm, ulei/pânză
  16. Ion Maftei cu lucrările „Cabana soarelui” 2023, dim. 70/100 cm, tehnică mixtă și „Culorele moldovei” 2023, 70/100 cm, tehnică mixtă
  17. Petru Raiu cu lucrările „Harap Alb”, 100/70 cm, ulei/pânză, „Răpirea Europei”, 70/100 cm, ulei/pânză, „Dialog”, 60/80 cm, ulei/pânză și „Zbucium”, 60/80 cm, ulei/pânză, din seria „Caii zăpezilor”
  18. Victor Crețu cu lucrările „Revelație-I” 2023, dim.90/90 cm, tehnică mixtă și „Revelație-II” 2023, dim.90/90 cm, tehnică mixtă
  19. Florentin Leanca cu lucrările „Peisaj urban” 2023, dim 110/75 cm, ulei/pânză și „Impresii” 2023, dim. 110/70 cm, ulei/pânză
  20. Nicolae Suciu cu lucrarea „De la alb la negru” 2023, dim. 65/75 cm, ulei/pânză
Distribuie

Alte noutati