Farmaceutica REMEDIA susține Congresul Național de Dermatologie 2018

Farmaceutica REMEDIA s-a aflat printre partenerii Congresului Național de Dermatologie de anul acesta, eveniment organizat de Societatea Română de Dermatologie care a avut loc la Brașov, în cadrul Centrului de evenimente și conferințe Lux Divina, în perioada 3–6 octombrie.

Ediția din acest an a congresului a marcat împlinirea a 90 de ani de la înființarea Societății Române de Dermatologie și s-a bucurat de prezența unui număr mare de specialiști ai dermatovenerologiei naționale și internaționale.

În cadrul evenimentului, au fost abordate cele mai recente aspecte teoretice și aplicative ale specialității, precum și perspectivele și impactul ultimelor tendințe în cercetare asupra acestui domeniu științific. Printre temele prezentărilor s-au numărat: tratamentul psoriazisului – o nouă abordare terapeutică privind inhibitorul de PDE4 cu administrare orală, tratamentul acneei, vindecarea accelerată, fără riscuri de formare de cicatrice, a leziunilor post-intervenții dermatologice extinse, noi perspective în tratamentul plăgilor, pielea și cancerul de piele – proiecte de prevenție primară și secundară a cancerului de piele, remodelarea facială și corporală nechirurgicală, importanța unei abordări holistice pentru optimizarea rezultatelor estetice, gestionarea toxicității cutanate induse de anticorpii anti-EGFR în cancerul colorectal metastazat, valoarea toxinei botulinice de tip A în tratamentul hiperhidrozei primare.  

 

Raluca BAJENARU Redactor  Medica Academica Mobil: +40 726 72 92 18 raluca.bajenaru@yahoo.com raluca.bajenaru@tarus.eu TARUS Media Bd. Metalurgiei nr. 78 sector 4, Bucuresti contact@tarus.eu www.tarusmedia.ro Tel/Fax: +40 21 321 0190

Distribuie

Alte noutati