Farmaceutica REMEDIA S.A. a marcat 19 ani de prezență la Bursa de Valori București (www.bvb.ro – simbol RMAH) și peste 20 de ani de activitate pe piața farmaceutică prin organizarea evenimentului “Să cunoaștem business-ul la el acasă”, care a reunit miercuri 20.04.2016 la sediul companiei investitori, reprezentanți ai fondurilor de pensii și de investiții, ai societăților de brokeraj, reprezentanți ai mass-media.
“Pe fondul separării activității de retail de cea de distribuție angro s-au creat premisele specializării și, ca o consecință, a creșterii cifrei de afaceri consolidate, bugetate, de cca 35% în 2016 față de 239,4 mil. lei înregistrată în 2015”, a punctat Valentin-Norbert TARUS, Președintele Consiliului de Administrație și fondatorul companiei, în cadrul evenimentului.
Reglementări legislative au impus separarea activităților cu ridicata de cele de retail farmaceutic, astfel că la sfârșitul anului 2014 Adunarea Generală a Farmaceutica REMEDIA S.A. a stabilit păstrarea activităților de retail prin operarea farmaciilor proprii și transferul liniei de business constând în distribuția angro, logistica și alte servicii auxiliare către compania Farmaceutica REMEDIA Distribution & Logistics S.R.L., societate pe care o deține integral.
Dinamica estimată a cifrei de afaceri pentru acest an va avea loc pe fondul separării activității de retail de cea angro, al achiziției unui grup de farmacii la sfârșitul anului trecut și, totodată, ca o consecință a demarării unor noi proiecte de către compania de distribuție reactivata, Farmaceutica REMEDIA Distribution & Logistics S.R.L.
Farmaceutica REMEDIA S.A. a depășit recent pragul de 100 de farmacii, achiziția a 15 farmacii în decembrie 2015 consolidându-i puternic poziția în București, unde deține acum 18 unități. Farmaciile REMEDIA sunt prezente în 16 județe ale țării, în special în zona Deva, Hunedoara, Alba.