Acțiunile Farmaceutica REMEDIA (BVB: RMAH) s-au apreciat cu 4.8% în luna februarie 2014, potrivit ediției din 03.03.2014 a Ziarul Financiar.
BURSA a avut parte în februarie de o perioadă slabă, indicii de referinţă mai mult stagnând faţă de luna precedentă, însă unele companii care au raportat în 2013 rezultate peste aşteptări au reuşit să se desprindă de pluton şi să consemneze creşteri.
Cea mai bună evoluţie luna trecută au avut-o titlurile producătorului de blocuri ceramice Cemacon Cluj (CEON), care s-au apreciat cu 38% după ce compania a raportat pe 2013 un avans al afacerilor de 38%, până la 48 mii. lei, iar pierderile s-au diminuat de trei ori, la 5,7 mii. lei. Creşterea acţiunilor a venit însă cu precădere pe fondul anunţului conducerii că fondul de investiţii Business Capital For Romania Opportunity, controlat de BCR şi omul de afaceri Florin Pogonaru, intenţionează să convertească în acţiuni creanţe ale companiei în valoare de 12 mil. euro, care ar reduce substanţial datoriile şi pierderile financiare ale societăţii. Cemacon este una dintre performele bursei de anul trecut, când au urcat cu 151%.
O creştere surprinzătoare, de 28%, au înregistrat în februarie şi acţiunile producătorului de transformatoare electrice Retrasib Sibiu (RTRA), în contextul în care compania a revenit pe profit anul trecut, cu un câştig net de 2 mii. lei, după pierderile de 3,16 mii. lei înregistrate în 2012. Afacerile Retrasib au urcat de asemenea cu 9%, la 43,6 mii. lei.
Banca Transilvania, Transgaz şi Transelectrica au câştigat peste 5% în februarie; în urma raportării unor profituri peste aşteptări, în schimb, Petrom a scăzut cu 2,6% în ciuda profitului record de peste un miliard de euro pe 2013.
Acţiunile Băncii Transilvania (TLV) s-au apreciat lima trecută cu 5,6%, după ce banca a raportat un profit brut în creştere cu 30% faţă de anul precedent.
Titlurile Transgaz şi Transelectrica au adăugat de asemenea peste 5% în februarie, pe fondul rezultatelor peste aşteptări raportate de acestea anul trecut.
Transgaz a înregistrat în ultimele trei luni ale anului o dublare a profitului, la 177,4 mil. lei (aproape 40 mil. euro), care a anulat pierderile excepţionale cauzate de eşecul Nabucco.
Transelectrica şi-a majorat anul trecut profitul de 4,7 ori, la 162,3 mil. lei (36,7 mil.euro), compania surprinzând analiştii prin scăderea costurilor financiare.
Acţiunile Bermas au urcat luna trecută cu 15% însă pe fondul unor rulaje foarte mici, de doar 8.100 de lei. Cel mai probabil investitorii anticipează dividendele pe care compania le oferă în mod tradiţional investitorilor.
Titlurile dezvoltatorului imobiliar Impact Bucureşti (IMP), care au înregistrat anul trecut cea mai mare creştere de pe bursă, s-au apreciat şi luna trecută cu 9,4%, după ce omul de afaceri Gheorghe Iaciu a continuat să acumuleze pachete de pe piaţă la preţuri în urcare.
OMV Petrom (SNP) a raportat anul trecut cel mai mare profit obţinut vreodată de o companie românească, de 1,09 mld. euro, cu 22% mai ridicat faţă de anul precedent. Cu toate acestea, acţiunile s-au corectat în februarie cu 2,6% şi marchează o scădere de 3,4% de la începutul anului, cel mai probabil pe fondul aşteptărilor investitorilor cu privire la vânzarea de către Fondul Proprietatea a unui pachet mai important de acţiuni Petrom care a afectat cotaţia din piaţă şi cu ocazia vânzărilor de anul trecut.
Scăderi importante au marcat luna trecută titlurile Transilvania Construcţii (COTR) după trecerea perioadei de ofertă de cumpărare, care au pierdut 25% din valoare.
Scăderi semnificative, de peste 20%, au mai consemnat titlurile Electroputere Craiova şi Dafora, care au raportat anul trecut pierderi majore, de 53,5 milioane de lei şi respectiv 103 milioane de lei.